Good morning, Vietnam!

Traseu Vietnam: Dien Bien Phu-Sapa-Nghia Lo-Mai Chau

Nr km. parcurși: 2000 km.

Nr. locuitori: 92 mil.

La graniţa Laos cu Vietnam, ne întâmpină oameni frumoşi şi curioşi, pentru că nu văd des motociclete cu prea mulţi cai putere, fiind obişnuiţi doar cu mopeds. Doritori să se fotografieze cu noi, iar noi surprinşi de frumuseţea lor, de hainele de gală pe care le poartă zilnic, aceştia sunt din tribul hmong.

 

Avem ceva de aşteptat la graniță, nu foarte mult, o oră cât să pot să îmi odihnesc ochii pe motocicleta comodă, chiar şi pentru a face asta.

Dincolo de graniţă, ne aşteaptă un traseu de coşmar de vreo 40 km, drumul în construcţie, mult praf şi MARE SUPRIZĂ MARE, multe camioane care circulă ca şi cum ar fi singure, nu exista altceva, în afară de maşini cu gabarit mare. Am descoperit regula numărul 1 în traficul din Vietnam: cel mai mare e cel care are prioritate, chiar dacă merge pe contrasens. Aşa am ajuns la o curbă să dăm nas în nas cu un mare camion, care deşi era pe banda noastră de mers nu a schiţat nici cel mai mic efort să revină pe banda lui, noi a trebuit să ne mulțumim cu 50 cm de drum neasfaltat, ca să evităm vreo ciocnire.

Noroc că după 50 minute, începem să ne clătim ochii cu vestitele culturi de orez, care te duc înapoi în timp, de fapt, timpul pare că s-a oprit, nu îmi vine să cred că tot orezul este cultivat şi cules cu mâinile oamenilor.

După 40 km, întâlnim adevăratul trafic din orașe, mopeds lângă mopeds care îşi croiesc drumul propriu, îşi trasează propriile reguli de circulaţie, care cară te miri ce lucruri pe ele: copaci, ouă, porci, saltele etc.. Un adevărat haos aparent.

Şocant este să vezi cum îşi transportă copiii, fără cască de protecţie, indiferent de vârsta pe care au, am văzut, inclusiv, bebeluşi căraţi în acest fel. La noi acasă, este o tragedie dacă fiul meu nu are în maşină, scaunul special de transport.

Ne-am nimerit la momentul pregătirii lor pentru Festivalul Primăverii (Noul An Chinezesc), pe mopeds poartă cu ei trunchiuri de tot felul, sunt un fel de brazi ai lor, sunt pomi fructiferi care înfloresc în această perioadă, chiar la ei în casă, şi pe care îi mai împodobesc cu tot felul de lucruri. De la ghidul nostru, am aflat că petrec timp de o săptămână şi primesc pe post de cadou, plicuri cu bani.

Dimineţile şi serile în Vietnam sunt acoperite de misterul ceţii.

Spre deosebire de ţările vecine pe care le-am vizitat, Vietnamul este o forfotă continuă. Îmi aminteşte de agitaţia muşuroaielor de furnici, oamenii aceştia sunt extrem de întreprinzători şi sunt într-o acţiune comercială permanentă, fără prea multe temple, ca în Thailanda, de fapt doar 25% din populaţie este credincioasă, însă, toţi sunt superstiţioşi, apelând la clarvăzători sau astrologi.

Până şi în procesul de selecţie pentru funcţii impoartante, oamenii sunt aleși în funcţie de zodiacul chinezesc şi compatibiliatea cu managerii cu care vor lucra, în mod direct. Înainte să îşi cumpere o maşină, apelează la astrolog sau la clarvăzători pentru a determina culoarea potrivită, marca, ziua cumpărării etc.

Hanoi

Oamenii trăiesc în nişte vile înguste, asemeni cutiilor de chibrit, regăsind câte 7 familii, fiecare familie având, în medie, o cameră alocată, bucătăria fiind ceva minuscul. Cu toate că oamenilor li s-a propus să trăiască în case mari la marginea Hanoi-ului, aceştia au refuzat, invocând dorinţa de a locui împreună, asemeni generaţiilor trecute. Pe de altă parte, îi vezi seara pe localnici strângându-se la o terasă şi mâncând, povestind împreună, vezi bucuria pe chipurile lor de a sta şi a sporovăi şi a interacţiona cu prietenii, familiile lor, necontând vârsta. Asta m-a surprins puternic la ei, cum ar fi să ne vedem şi noi bunicile la terase, la un loc cu tinerii, stând de vorbă la o farfurie de mâncare.

Hanoi te şochează când vezi câte un şobolan trecând razant peste şosele, pe tarabe, pe vitrinele din magazine.

Mă surprinde cum trăiesc în armonie 54 de minorităţi, sub aceeaşi umbrelă numită Vietnam, care vorbesc limbi diferite.

Un concept pe care l-am întâlnit şi mi-a plăcut este acela de ‘’love market’’, un fel de evenimente, care erau organizate pentru ca oamenii din diferitele sate, care aveau puţini locuitori să se întâlnească periodic între ei, pentru a avea ocazia să poată să îşi găsească iubirea vieţii lor.

Una din delicatesele lor este oul clocit, care este fiert şi condimentat, apoi, cu ghimbir şi sare şi mâncat aşa cu puiul mic din ouăle de la diferite păsări.

Vietnamul este plin de culoare, de arome, de oameni variaţi, o experienţă minunată, pe care am degustat-o din plin.