Patagonia

Distanţa România – Chile – Patagonia: 11.000 km, 18 ore de zbor (Bucureşti – Madrid – Santiago de Chile – Osorno)

Nr. locuitori: aprox. 2 mil. în Patagonia

Nr. km parcurşi: 4600

Acest petec întins de lume este pe lista topului de vacanţe făcute pe această planetă, a fost incredibil cum, în fiecare zi, îmi spuneam că aceasta este cea mai frumoasa zi. Timp de două săptămâni, Patagonia mi-a încântat privirile cu pădurile sale, cu gheţarii, cu cascadele, cu ţărmurile abrupte şi stâncoase, cu podişul său.

Primul obiectiv turistic în care ne-am odihnit privirile a fost oraşul Villarrica, dominat de vulcanul cu acelaşi nume, cu o înălţime de 2840m şi care în 2015 a erupt atât de puternic încât au fost evacuaţi locuitorii. I-am admirat creasta îmbrăcată în zăpadă şi am urmărit norii cum îl mângâie.

Traseul pe care l-am parcurs a inclus următoarele obiective, care pe noi ne-au impresionat: 

Queulat National Park, unde am urmat un traseu de dirt road prin inima munţilor.

Gheţarul Perito Moreno este una din acele Creaţii în faţa căreia te abandonezi complet, gândurile se topesc asemeni gheţii, devii un tot cu natura, sentimentul este de nedescris, cert este că timp de două ore am stat muţi în faţa acestei măreţii.

Torres del Paine, un parc naţional minunat, la care se ajunge din oraşul Puerte Natales, care are acest nume pentru că vârfurile stâncoase ale muntelui arată ca nişte turnuri (torres), pe care noi însă nu le-am vazut în toată semeţia lor, pentru că norii au avut exclusivitate în acea zi.

Un curcubeu s-a aşezat în faţa noastră pentru a ne ura bun-venit la Torres del Paine.

Am ajuns în Ushuaia dupa ce am trecut întâi cu ferryboat-ul prin strâmtoarea Magelan şi prin Paso Garibaldi, de care îmi mai aduceam aminte de prin cărţile de geografie. Aici, toată lumea ne-a spus că vremea este neobişnuit de frumoasă, era cald, în jur de 19C şi aproape fără vânt, vreo 30 km/h, ei fiind obişnuiţi şi cu 100 km/h.

Recomandarea ghidului nostru a fost să facem o plimbare pe insula pinguinilor, care se numeşte, de fapt, insula Martillo, mai aproape de portul Williams, unde se afla ultima aşezare cea mai sudică din lume: Beyond fin del mundo. Ushuaia fiind oraşul cel mai sudic din lume: Fin del Mundo. Aşa, am făcut rezervare la Piratour pentru ca era singura care poate oferi în zonă o experienţă de a te plimba printre pinguini în habitatul lor natural, la nici un metru de ei. 

O parte din drumul până la insulă l-am facut cu autocarul şi a fost foarte plăcut, pentru că un ghid pe nume Laura, care vorbea o engleză impecabilă, ne-a explicat foarte multe lucruri pe care nu le cunoaşteam şi pe care eram curioşi să le aflam, printre care:

Ushuaia are 75.000 locuitori, este al doilea oraş dupa Rio Grande cu 90.000 locuitori. Se pare că acest oraş s-a dezvoltat exponenţial după ce statul Argentinian a decis ca cei care fac aici business să beneficieze de taxe atât de reduse, încât angajaţii lor puteau câştiga de aprox. 5 ori mai mult ca în restul statului. Acum, discrepanţele salariale nu erau aşa mari, însă un puşti de numai 18 ani fără experienţă se poate angaja cu 2000usd cu usurinţă.

Ushuaia are Parcul Naţional Tierra del Fuego, care are cam 20km de drum şi care, de fapt, este punctul cel mai sudic de drum, Ruta 3.

Povestea oraşului Ushuaia pleacă de la Thomas Bridges care era un orfan şi care a fost numit aşa după T-ul de pe haine şi după faptul că a fost găsit pe un pod, a creat o legătura strânsă cu indigenii yahgan, după ce la 13 ani a fost pe una din insulele malvine şi i-a întâlnit, creând chiar şi un dicţionar cu cuvintele lor. A avut legătură cu misiunea anglicană de acolo şi la vârstă de doar 19 ani a condus această misiune. S-a mutat în Ushuaia în 1870 fiind primul, apoi a înfiinţat Ferma Harberton în 1886, după ce a primit de la Congresul Naţional o suprafaţă de aprox. 22.000ha, deţinând mai multe insule în zonă. La aceasta fermă se ajunge după ce conduci vreo 90km de la Ushuaia.

Ajunşi pe insulă suntem impresionaţi de pinguinii Magelani şi Gentoo care au ajuns aici în anul 1970, locuind, de fapt, pe proprietatea familiei Bridges.

Experienta este emotionanţă, o colonie de pinguini care au şi o zonă de maternitate, unde cresc puii de pinguini, vezi cuiburile pe care le fac cumva pe sub pământ. Vin aici pe timp de vară pentru că le place caldură, doar Gentoo rămân permanent şi care sunt vreo 100 de exemplare. În poza de mai jos este un pui de doar 3 luni.

Pe lângă fermă există câţiva copaci care îţi vorbesc despre puterea vântului din zonă, copacii crescând mult pe orizontală. Thomas ne spunea că în excursie au prins şi vânt de 110km/h. Imagine that on a bike, and with rain as well!

Alte locuri de pe drumurile parcurse prin Patagonia care mi-au trezit interesul şi pe care le-am imortalizat.

Patagonia rămâne acolo în suflet pentru totdeauna, pentru că acolo am fost una cu natura, am fost, în acelaşi timp, atât de mică şi atât de mare în faţa frumuseţii ei şi sunt profund recunoscătoare că mi s-a înfăţişat sub mult Soare.