Cum ne minţim singuri?

Vorbeam la un moment dat cu un prieten despre relaţia extraconjugală pe care o are şi îşi spunea că are mai multe variante, în acest context: să divorţeze, să păstreze aceeaşi situaţie, să renunţe la relaţia extraconjugală. Avea cumva o luptă interioară între raţional şi emoţional, şi singura întrebare care mi-a venit în minte a fost: care este ADEVĂRUL tău în acest context?

Dacă ar fi să renunţi la presiunile celorlalţi, presiunile propriilor prejudecăţi, cu ce ai rămâne? Ce anume îţi doreşti realmente pentru tine, fără autocritică, fără prejudecăţi, fără frici?

Unora dintre noi, ni s-a întâmplat să ne îndrăgostim măcăr o dată în viaţă şi să creăm o aură în jurul acelei persoane şi, apoi, să ne plesnească peste faţă realitatea… Cam acesta este unul din cele mai importante momente din viaţa noastră când ne minţim singuri şi, de multe ori, şi cu efecte vizibile pe termen lung 🙂 Însă, pe lângă acest aspect, cam avem tendinţa ca în fiecare clipă a vieţii noastre să ne minţim, mai ales atunci, când:

…încercăm să invocăm motivele pentru care păstram un job, care nu ne aduce satisfacţie.

… găsim explicaţia pentru care ne place sau nu o persoană, un coleg, un client.

… alegem un stil anume de viaţă.

…alegem brandul pe care îl purtăm.

Mai multe detalii în articolul publicat de Garbo.