Zece zile și zece nopți care mi-au schimbat viața

Era o zi de decembrie, căutam să ajung din București undeva în mijlocul unor dealuri uitate în Anglia. Pașii erau asortați cu multe gânduri felurite, mintea era prinsă între clipe trecute și viitoare, niciodată AICI și ACUM. Nu mai știu să spun ce am făcut ca să ajung acolo,  mi-amintesc doar că am luat avionul, un tren pe care l-am schimbat de câteva ori și apoi un autobuz. Nu mai știu dacă am călătorit ziua sau noaptea, cine a stat lângă mine, ce am mâncat, ce am băut, ce parfum sau haine purtam.

Tot ce știu este că am ajuns acolo, în silent retreat și mă agățam de telefon, nu voiam să îl las din buzunar unde îl ascunsesem. Trebuia să intru într-o lume unde telefonul cică ți-ar fi fost inutil, chiar dușman. Colega de cameră mi-a șuierat de două ori aceeași întrebare obsedantă: Ți-ai lăsat telefonul în seif? Era ca și cum lumea mea era concentrată în acea carcasă albă cu ecran negru. Tot ce era mai prețios la mine, era acel telefon nenorocit pe care nu puteam să îl las. Mintea îmi repeta că nu pot fără el, nu pot să mai controlez lumea pe care am lăsat-o cumva acasă, la birou. Mintea îmi argumenta, de ce aș fi fraieră să respect regula principală: Taie comunicarea de orice fel cu lumea! Îmi amintesc cum a apărut o forță interioară care a decis pentru mine că nu este momentul să mă joc cu regulile și m-a condus la seiful în care am părăsit acea carcasă rece. Mi-am luat adio!

Continuarea o poti citi aici, unde am publicat acest articol.

Visează şi atinge-ţi obiectivele în 30 de zile!