“Sănătatea este un cuvânt cu o tentă largă. Ea privește nu doar corpul, ci și mintea și spiritul…și nu doar durerea sau plăcerea, ci întreaga ființă și perspectivele unui om.”
Acest citat al lui James H. West este unul dintre preferatele mele pentru că reușește să rezume atât de bine în doar câteva cuvinte unul dintre adevărurile cele mai importante, vitale ale noastre, oamenilor.
Dintr-un anumit moment al vieții mele, asemenea secvențelor cinematografice în care cadrul îngheață pentru câteva momente, mă opresc din ritmul cotidian, mă extrag și privesc detașată tabloul pe care cei din jurul meu îl oferă. Și, de fiecare dată, indiferent de locul în care mă aflu, de oamenii din jur, de activitățile sau preocupările lor, ceva rămâne neschimbat. Goana. Graba. Ambele nebunești. Ambele, fără început și, în ciuda a orice s-ar spune, fără nicio destinație finală decât o altă grabă și o altă goană. Și mai nebunești! Ca și cum viața noastră s-ar fi transformat într-un fast-food imens, în care singurul deziderat este să faci și să trăiești totul cât mai repede. Indiferent de urmări. Indiferent de faptul că nu îți mai aparții, ție și vieții tale, că totul se reduce la un singur scop și o singură menire, iar sănătatea se pierde și ea în ritmul grabei care dictează totul.
Acestea sunt stările care ne caracterizează pe mulți dintre noi. Nu am făcut nici eu excepție și acum, după ce am trăit pe propria-mi piele rezultatele, încerc să îi ajut și pe alții ca, prin soluțiile la care am ajuns în anii de practică, să se extragă acestui…fast-life.
Cum poți fii sigur că ajungi la destinația pe care ți-ai propus-o?
Pas după pas. Fiecare făcut conștientizându-l, apăsându-l bine pe pământ, pentru a-ți fixa locul și a-ți da puterea și siguranța de care ai nevoie pentru următorul. Niciunul nefăcut în pripă, pe jumătate sau cu ezitări.
Acesta este modelul cu nimic diferit și atunci (sau mai ales atunci!) când avem nevoie să ne introducem și să ne formăm noi obiceiuri pentru sănătatea și viața noastră. Fie ea fizică, mentală sau sufletească. Pentru că, în final, una fără celelalte nu este posibilă. Ar fi ca și cum ai continua să pretinzi că ești întreg, în timp ce o bucată din tine lipsește.
De aceea, la sfârșitul anului trecut, am creat pentru tine un ghid. Nu ca o rezoluție pentru acest an, ci ca primii pași spre sănătatea și starea de bine pentru tot restul vieții tale de aici înainte. Pentru că, vezi tu, în graba și goana de acum, poate părea uneori că pașii pe care îi faci, fără ca măcar să îi mai știi, te pot duce acolo unde îți propui. Și chiar o fac. Însă, toți pașii aceștia, nu sunt altceva decât punți rupte, odată ce sunt pășite, pe măsură ce te afundă în prăpăstii cu aparența și iluzia de bine.
De aceea, îți propun acum 40 de pași pe care să îi faci în tihnă, conștient și până la capăt. Poate nu vei reuși să îi parcurgi prea repede sau prea ușor. Cu atât mai bine! E singura cale pentru ca ei să se imprime pentru totdeauna și să devină temelia unei vieți în care atât trupul, cât și mintea și sufletul tău să aibă parte de sănătatea și armonia de care ai nevoie.
Ești pregătit/ă?
Sănătate:
1. Bea apă.
2. Mergi cel puțin o dată pe săptămână la aer curat. Urcă pe munte.
3. Râzi cel puțin 10 minute zilnic.
4. Ia o pauză de câteva minute la fiecare oră.
5. Scanează corpul și remarcă cum se simte, de cel puțin trei ori pe zi.
6. Ridică-te de la masă înainte să te saturi.
7. Mănâncă cât mai multe vegetale și fructe.
8. Include zilnic probiotice: iaurt, produse obținute prin fermentație.
9. Dormi cel puțin 7 ore pe noapte.
10. Fă mișcare cel puțin 30 minute zilnic.
11. Fă dragoste cât mai des.
Mental-emoțional:
12. Trezește-te și culcă-te cu recunoștință și apreciere față de ceea ce ai în viața ta.
13. Trăiește în prezent, uită-te cu compasiune față de trecut și lasă-l să plece, iar viitorul încă nu există.
14. Evită gândurile negative sau lucrurile pe care nu le poți controla.
15. Nu te arunca în multe proiecte, alege acele proiecte și activități pe care le iubești.
16. Visează des cu ochii deschiși și apoi acționează ca să ai ceea ce îți dorești.
17. Cel mai important om din viața ta ești TU. Și în avion ești învățat ca mai întâi să îți pui ție masca de oxigen și apoi celorlalți care au nevoie de ajutor.
18. Setează-ți intenții pozitive zilnic.
19. Redu cât mai multe distrageri de atenție din jurul tău: pune telefonul pe silențios, uită de rețelele de socializare și focusează-te pe ceea ce este important să obții zilnic.
20. Stabilește-ți un motto pozitiv zilnic pe care să ți-l amintești de-a lungul zilei: “Be mindful. Be grateful. Be positive. Be true. Be kind.” Roy T. Bennett
21. Atunci când ești prea împovărat cu multe chestiuni, adu-ți aminte de vorbele lui Eckhart Tolle ‘’In today’s rush, we all think too much — seek too much — want too much — and forget about the joy of just being.”
22. Ai încredere în înțelepciunea și intuiția ta. Atenție însă, asta nu înseamnă să ai mereu încredere în gândurile care îți trec prin cap. Meditația zilnică te va ajuta să înțelegi cum vin, pleacă sau se schimbă acestea.
23. Împacă-te cu ideea că lucrurile sunt așa cum sunt. Asta nu înseamnă însă că nu se vor schimba niciodată sau că nu pot fi schimbate. Cu relaxare, poți înțelege mai bine și soluțiile vor veni spre tine.
24. Exersează-ți capacitatea de a renunța la ideile, gândurile și nevoia de control asupra lucrurilor care ți se întâmplă sau asupra dorinței ca acestea să fi fost altfel decât sunt.
25. Relaxează-te folosindu-te de respirație. Iată aici un ghidaj audio.
Social:
26. Telefonează cât mai des prietenilor și întâlnește-te cu ei.
27. Programează-ți cel puțin o ieșire (film, restaurant, club, teatru) pe săptămână, alături de unul sau mai mulți prieteni.
28. Implică-te într-o mișcare socială de care are mare nevoie comunitatea în care tu trăiești.
29. În fiecare zi, oferă ceva necondiționat, fă un gest de bunătate.
30. Iartă atât cât este posibil. Dacă cineva te supără, atunci gândește-te cum acea persoană a apărut în viața ta ca o oportunitate ca tu să te dezvolți.
Viață:
31. Analizează-ți viața și ia cele mai bune decizii pentru tine. Aici găsești un ghid audio.
32. Iubește viața și oamenii din jur, familia, prietenii.
33. Judecă viața și oamenii din perspectiva inimii, nu a minții.
34. Ori de câte ori te simți trist/ă, adu-ți aminte că singurul obstacol care stă în calea fericirii noastre suntem NOI.
35. Ai grijă ce gândești despre viață. Gândurile noastre sunt semințele întâmplărilor de mâine.
36. Dacă vrei cu adevărat să schimbi viața ta, atunci trebuie să schimbi modul în care gândești.
37. ’’Nu te grăbi, nu îți face griji. Ești aici pentru o scurtă vizită. Așa că oprește-te și bucură-te de parfumul florilor.’’ Walter Hagen
38. Folosește-te de fiecare respirație pe care o ai pentru a face bine altora și ție.
39. Leagă-ți propriile visuri de felul în care poți aduce mai multă bucurie pe acest Pământ.
Ultimul și la fel de important:
40. Transmite acest ghid celor pe care îi iubești. Să îți folosească!
Dacă ai nevoie de spriin pentru a gestiona stresul din viața ta, te invit să te înscrii în programul LifeFit.
Dacă vrei să primești și alte înregistrări audio utile, te invit să te înscrii la NEWSLETTER.