De multe ori m-am gandit că ar fi foarte interesant să mă trezesc într-o capitală cum este Bucureștiul și să îi văd pe toți oamenii din jur relaxați: șoferi care circulă liniștiți, în traficul foarte aglomerat, apoi să ajung la birou și toți colegii să fie zâmbitori, clienții să plătească la timp, vânzările să fie peste așteptări, iar seara, când ajung acasă, copilul să nu se mai încordeze că nu îi sunt satisfăcute cele mai mici pofte…. da, dacă toate acestea s-ar întâmpla atunci cu siguranță am fi mai fericiți, mai eficienți în tot ceea ce întreprindem. Și știi și tu că acest lucru se va întâmpla atât de rar, dacă nu chiar niciodată, incat mai bine nu îmi propun o astfel de utopie și pe de altă parte mai știi deja că schimbarea începe cu noi înșine…
Iar, in plus viața este stres, în fiecare secundă, toate simțurile noastre sunt asaltate cu aproximativ 11 milioane de Bitsi de informație pe secundă și cu siguranta realizezi câtă muncă înseamnă pentru tine și corpul tău să prelucrați această informație. Și cel mai frumos este că nici măcar nu conștientizăm acest aspect, nu ne focusăm niciodată pe asta. Așadar, nu ne rămâne decât să învățăm să trăim în mod eficient alături de stres, să ne găsim strategii de relaxare.
Iată câteva strategii de reducere a stresului pe care le aplic în viața mea:
Metoda nr. 1: Închide televizorul
Sunt deja aproape 5 ani de când nu mă mai uit la televizor pentru că nu mai suportam știrile care arată doar partea negativă din jurul meu, emisiunile lacrimogene și nu mai suportam să văd toate filmele cu împușcături și de calitate îndoielnică. Toate acestea îmi produceau un stres suplimentar.
Bineînțeles, în acest moment, dacă știu că este o emisiune care aduce o valoare existenței mele o voi urmări, însă tu știi foarte bine că în majoritatea cazurilor nu găsim și am butona telecomanda cel puțin 10 minute și în final nu am găsi ceva interesant. Așadar, mai bine îmi petrec timpul citind o carte sau uitându-mă pe youtube la un documentar ales din start de mine care cu siguranță mă vor relaxa.
Metoda nr. 2: Ține sub control agenda ta
Dacă este un lucru care mă scoate din pepeni este să nu realizez într-o zi ceea ce mi-am propus. De aceea, am remarcat care este pattern-ul din viata mea, cate ore pot sa imi aloc real pentru ceea ce îmi doresc. De ce spun real? Pentru că nu întotdeauna lucrurile ies așa cum ne dorim, din cauza diferitelor întreruperi inevitabile dintr-o zi, cu telefoane, întâlniri neanunțate, starea lacrimogenă a unui coleg care are nevoie de ajutorul tău sau starea de bucurie a celui mai bun coleg care arde de nerăbdare să îți împărtășească ce zi reușită a avut. Concluzia mea a fost că sunt în jur de două ore de întreruperi firești pe zi, iar eu sunt unul dintre oamenii cei mai focusați, nu fumez, nu prea fac chit chat și ca atare știu că în funcție de câte ore sunt dipsusă să aloc pe zi pentru a lucra trebuie să scad aceste două ore inevitabile, în felul acesta mă simt mai sigură cu neprevăzutul din viața mea și mă pot concentra mai bine pe ceea ce îmi doresc cu adevărat într-o zi să realizez.
Metoda nr. 3: Profită de așa zișii timpi morți
Dacă mergi cu mașina sau cu mijloacele de transport în comun, în loc să te lași cuprins de starea de nervozitate din trafic, din aglomerație, pune-ți CD-ul preferat să ruleze cu scopul să te relaxezi (nu îți recomand posturi de radio care folosesc comentarii răutăcioase la adresa unora sau altora, care dau foarte multe reclame), ascultă un audio-book, socializează cu cei cu care ești în mașină, sună-ți un prieten, orice te relaxează, numai să nu te cuprindă vârtejul nervilor din trafic.
Metoda nr. 4: Petrece timp în mod informal cu persoanele din viața ta care nu îți plac, dar de care știi că ai cu adevărat nevoie. Adică, bea un ceai sau ia prânzul cu persoana respectiva, mergeți la conferințe sau traininguri împreună etc. Eu nu am intalnit pe lumea aceasta niciun om care sa aibadoar defecte, am intalnit doar oameni care in timpul scurt pe care il petreceam cu ei le vedeam doar defectele. Am remarcat ca daca depasesti o bariera personala, emotionala si irationala si petreci un pic de timp cu persoana care nu iti place, ai sa remarci ca persoana nu e atat de rea cum pare.
Metoda nr. 5: Bea un pahar de apa dimineata, pe care in prealabl o incalzesti la maxim 40 de grade celsius, in care vei turna zeama de la o jumătate de lamaie, folosind o cantitate atat cat sa iti faca placere. Fa lucrul acesta in fiecare zi, la prima ora, imediat dupa ce te-ai trezit. Apa calda cu lamaie are rol de detoxifiere si de curatare a ficatului, ajuta la curatarea sistemului gastrointestinal, favorizand digestia, ajutand ficatul sa secrete bila, crescand nivelul de absorbitie a nutrientilor la nivel de colon. Important este sa vizualizezi cum apa aceasta strabate intreg corpul tau si vine ca un val care ia cu el toate reziduurile din corpul si pe care il vei elimina curand. Lamaia este importanta pentru continutul de vitamina C care sprijina oxigenarea corpului, ajută ficatul, întărește sistemul imunitar.