Copilărie, dulce copilărie

Cel mai tare îmi este dor de inocenţa pură cu care priveam lumea din jur, de încrederea oferită celorlalţi, de râsul spontan şi gălăgios, de atâta seninătate că viaţa e bună şi frumoasă. Anii au trecut, picioarele au încercat mulţi să mi le aducă pe Pământ, ca şi când forţa gravitaţională nu era suficientă.

De mici, părinţii, apropiaţii vor să îţi deschidă ochii că lumea e altfel decât o vezi tu… şi pe bună dreptate, lumea chiar e şi altfel de cum o văd eu, dar îmi place să o văd în continuare din unghiul meu, din sticlă colorată, plină de bucurie şi bunătate. La ce bun să vezi că este şi răutate, şi mizerie, când poţi să alegi să vezi partea plină a lucrurilor şi să le insufli şi altora acest lucru.

Nu este suficient oare ca întreaga societate ne cultivă suferinţa?! Dacă oamenii sunt exuberanți nu-i poţi face să fie obsedaţi de bani. Li s-ar părea o prostie să îşi pună în pericol sănătatea, starea de bine şi fericirea doar pentru nişte bani. Această societate trăieşte de pe urma nefericirii oamenilor, în acest fel, suntem cei mai buni consumatori.

În primii lui ani de viaţă, fiul meu se bucura doar când lua un băţ în mână, îl rotea în aer, lovea cu el în frunze care prin magie se ridicau mult în aer şi proiectau culori tomnatice pe cer. Când dispar aceşti ani? Atunci când vedem primele reclame la televizor care comunică ceva de genul: doar dacă ai jucaria X din ”Patrula căţeluşilor” vei fi fericit? Sau când cineva pune mâna pe acelaşi bat şi dă în tine şi nu înţelegi de ce, pentru că lumea e frumoasă şi bună, în imaginaţia ta? Ori când îţi este rănită prima dată inima în beţia îndrăgostirii?

În ultimii 6 ani, alături de Tudor, am reînvăţat să fiu copil, să îmi păstrez optimismul, seninătatea în faţa dificultăţilor. Am început să evit grijile faţă de viitor, rumegatul problemelor care au fost în trecut, să rămân în clipa prezentă, să îmi deschid sufletul faţă de oameni, cu zâmbetul pe chip, să încep să vorbesc cu inimă către altă inimă.

Am remarcat că atunci când zâmbim şi ne deschidem sufletul, oamenii doresc să îţi fie în preajmă, îşi doresc să li se insufle aceleaşi stări. Mă întreb cum ar arăta lumea aceasta în care trăim, dacă toţi, absolut toţi am trezi copilul acela inocent din interior, şi am vedea împreună toate curcubeele din lume, am aduna pe cer toate zâmbetele din Univers, am vorbi din inimă către alte inimi.

Să ne fie viaţa frumoasă şi plină, să ne bucurăm şi de acest 1 Iunie şi de fiecare clipă pe care o respirăm!